INSPIRE HUMAN RESOURCES este o echipă de pasionați de domeniul resurselor umane, cu expertiză acumulată în mulți ani de activitate în domeniu și cu un bagaj solid de cunoștințe și competențe în majoritatea ariilor din sfera managementului unei organizații.
Ce înseamnă o colaborare cu noi?
În primul rând înseamnă întâlniri și sesiuni de discuții de cunoaștere reciprocă înainte de demararea oricărui proiect.
Pentru noi, este fundamental să cunoaștem cât mai multe detalii despre afacerea dumneavoastră, obiectivele pe care le aveți, strategiile afacerii și filozofia organizației, despre oamenii din organizație, cu competențele, motivațiile și provocările lor, astfel încât să putem vedea lucrurile dintr-o perspectivă cât mai apropiată de realitatea dumneavoastră. Ulterior, ne folosim de experiența noastră din zonele management, marketing, vânzări, producție, IT, telecomunicații, construcții, call center sau sectorul public, pentru a înțelege cât mai precis care sunt persoanele cele mai potrivite pentru rolurile vacante sau ce optimizări am putea propune pentru dezvoltarea afacerii dumneavoastră.
Ne bucură interesul dumneavoastră pentru activitatea noastră și faptul că parcurgeți secțiunile paginii noastre de prezentare, iar pentru a înțelege chiar mai bine valoarea pe care o putem aduce organizației pe care o reprezentați, ne-ar face plăcere să ne contactați pentru a ne cunoaște personal !